Vizita unei delegații a Colegiului Național de Apărare al Republicii India
la Universitatea Națională de Apărare Carol I
Conducerea Universității Naționale de Apărare Carol I a primit, luni 10 mai a.c., vizita unei delegații a Colegiului Național de Apărare al Republicii India.
Pe parcursul vizitei, delegației i-au fost prezentate concepția învățământului militar superior din cadrul instituției, principalele structuri funcționale, spațiile de lucru și de pregătire a studenților.
Agenda întrevederii, la care a participat și ambasadorul Indiei la București, a cuprins subiecte privind asistența și sprijinul pe care Universitatea Națională de Apărare Carol I poate să le ofere sau să o primească din partea partenerului indian.
Activitatea se înscrie în sfera relațiilor de cooperare militară internațională dezvoltate de Universitatea Națională de Apărare Carol I cu instituții de învățământ superior din alte armate.



