Vizita unei delegații a Academiilor de Război din Turcia, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

 

 

În perioada 07-11.12.2009, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” va primi vizita unei delegații a Academiilor de Război, din Turcia, condusă de locțiitorul comandantului,  gl. lt. Yurdaer Olcan.

Pe agenda întâlnirii vor figura dezbateri privind organizarea învățământului militar superior din România, specificul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, organizarea planurilor și programelor de învățământ, criteriile de selecție a ofițerilor, admiterea, acreditarea și finalitatea studiilor, cooperarea cu alte instituții de învățământ.

Statutul instituției în sistemul învățământului superior european, permit Universității Naționale de Apărare „ Carol I” realizarea unor colaborări, în domeniul educației și al cercetării științifice, cu  numeroase instituții militare de învățământ superior, de prestigiu, din țară și străinătate.

Totodată, această colaborare este o consecință a faptului că militarii români participă la acțiuni multinaționale, ceea ce presupune cunoștințe comune cu ale celorlalți militari. Pentru rezolvarea în comun a problemelor apărute în teatrele de operații, este necesară uniformizarea ariei curriculare.